În zilele de 25–26 aprilie, parohia noastră a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă recunoștință, cu prilejul sărbătoririi hramului istoric al bisericii, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, precum și al aniversării a 30 de ani de existență a comunității noastre parohiale.
Manifestările aniversare au debutat vineri seara cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor format din șase preoți ai Protopopiatului Baden-Württemberg Nord. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța citirii zilnice a Sfintei Scripturi, a rugăciunii făcute cu atenție și a chemării cât mai dese a numelui Domnului nostru Iisus Hristos, ca temelie a vieții creștine autentice.
Sâmbătă a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, înconjurată de sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Kinonia” din Drobeta-Turnu Severin, care a adus un plus de frumusețe și solemnitate slujbei.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Nicolae Gilla a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim Ordinul Patriarhal „Sfântul Ioan Gură de Aur”, precum și un nou Antimis, ca semn de apreciere și recunoștință pentru aproape două decenii de slujire și activitate pastorală în cadrul parohiei. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat bogata activitate liturgică, catehetică și comunitară desfășurată în viața parohiei.
Un moment deosebit de emoționant a fost anunțul că parohia noastră a primit în dar o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, oferită de părintele Mihail Piroc din Timișoara, spre binecuvântarea și întărirea duhovnicească a credincioșilor.
În continuare, au fost oferite diplome de onoare membrilor fondatori ai parohiei, precum și tuturor celor care, de-a lungul anilor, au contribuit în mod deosebit la viața și dezvoltarea comunității.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească organizată în sala parohială din Lustnau. Corul „Kinonia” a interpretat atât cântări bisericești, cât și cântece populare românești, iar tinerii adolescenți ai parohiei au pregătit un moment artistic propriu. De asemenea, a fost prezentat un film dedicat activităților desfășurate în cadrul proiectului catehetic „Familia, Biserica și taina de acasă”.
Întreaga atmosferă a fost marcată de bucurie, comuniune și recunoștință pentru binecuvântările revărsate asupra comunității noastre de-a lungul celor 30 de ani de existență.